Nu ai niciun produs în coș.
Conceptul expune cinci poveşti de purtat, cinci mesaje legate de emoţii şi apartenenţă, fiecare prezentându-se într-un alt stil grafic, specific fiecărei artiste în parte.
Mesajele au același scop – de acceptare și purtare a propriilor trăiri, acestea nefăcându-ne mai puţin puternice, ci arătându-ne demne și reale.
Inițiativa s-a născut din dorinţa de a consolida importanţa lui „împreună”, concept care evocă solidaritatea şi valoarea apartenenţei la grupuri cu interese comune – fără de care astăzi noi nu am fi fost aici.
10% din veniturile realizate din vânzarea acestei colecţii de plase, se vor direcționa către Asociaţia Anais care acționează pentru modificarea politicilor și legislației în beneficiul femeilor.
Aici am povestit puţin cu cei de la ClujLife despre ceea ce a stat în spatele campaniei #toateîmpreună, despre mesajul pe care vrea să îl transmită, şi din nou – despre cum ne purtăm emoţiile.
Responsabil de filmare şi zâmbete: Moonlab
Mulţumim Centrul de psihologie Mental-Training Cluj pentru găzduire şi deschidere!